Arhive categorie: Exteriorizari concrete

Oda impotriva mea

Publicat pe de
4

Oximoronic da, oda impotriva mea.

O sa ajung o ilustra necunoscuta, fix din cauza dorintei atroce de a-mi pastra anonimatul gandurilor. Anonimatul podului dintre chip si gand. Nu vreau sa distrug acest pod, dar nici nu vreau sa-l fac cunoscut lumii intregi. Vreau sa se relationeze cu ceea ce scriu, nu vreau ca altii sa-si insuseasca propriile-mi ganduri, ca fiind propriile cugetari. Ma simt exact ca un artist obscur, care materializeaza gandul pentru ca un om creator de imagine sa-si poata intregi Eul.

Tocmai citeam un text (execrabil scris per total), dar cu fragmente pertinente, pe care parca le stiu de undeva. Da, le stiu de la mine. Din ultima postare chiar.

Sunt oameni care stiu sa-si creeze o imagine puternica. Chiar daca au foarte putine de oferit. Chiar daca ei nu au citit cartea ci doar inceputul, sfarsitul si au rasfoit putin cuprinsul. Stiu sa bata campii cu gratie si sa speculeze putinul de informatie primit…

Ce e trist e ca, multi dintre acesti oameni, reusesc sa ajunga sus. Pe baza unei imagini frumos realizate din condei, nu pe o baza fundamentata de idei.

Your truly,

J.

Rugaminte pentru gagici, de la o gagica

Publicat pe de
1

In momentul in care scriu acest post, pleoscai guma intr-un mod complet enervant. E un soi de forma de protest din partea mea.

Astazi, pe minunatul Facebook, am citit urmatorul post:

„De fiecare data cand aud piesa lui Chirila (care m-a adus la exasperare, sincer vorbind) imi vine sa spun: „Te-am inselat… vroiam si eu sa vad cum e cu un Barbat…” …men will be men! :))”

Toate bune si frumoase. De acord cu tipa, nimic de spus. Da, ma enerveaza aceasta melodie. Mi se pare de o penibilitate teribila. Ma enerveaza replica lui Chirilia cu „te-am inselat…am vrut şi eu să văd cum e să fii bărbat”. Pana acum, in compania demoizelei nu era barbat. Era…leguma? Un labagiu notoriu (scuzati franceza). Treaba cu „men will be men”, in schimb, ma aduce la exasperare. E ca aia cu „toti barbatii e porci”. Da, toti barbati e porci si femeile nu stie sa conduce. Nu v-ati saturat de generalizarea asta fara sens?

P.S: ma abtin sa comentez faptul ca „vroiam” este o forma incorecta…

Familia regala…goala…rimeaza!

Publicat pe de
Răspunde

Vorbeam zilele trecute de treaba asta cu cada si gol si public….

Si….azi…

a09dMxX_700b

Mi-e rau. Ce e porcaria asta? Si asa m-am saturat de minunata si faimoasa familie regala, dar treaba asta e prea mult. Vai, ce minunati, naturali si extraordinari suntem. Dezinhibati! Si cu un plod…care ne ajuta sa facem toate momentele astea penibile sa para in regula.

Nici macar nu fac baie…sunt doar acoperiti de spuma. E exact ca-n seriale, cand mimeaza ca beau cafea…canile alea sunt goale… Serios e asa greu sa bei cafea? Nu zic sa bei cafea la 20 de duble pe minut, dar totusi…cana goala…e un pic deplasat… Inteleg ca pentru unii e un detaliu, dar pentru mine detaliile conteaza. E ca si cand intr-un film cu efecte speciale vezi exact ce e realizat pe calculator sau vezi ca panorama e o poza. Asa si aici…in afara de faptul ca…e cea mai proasta idee de pictorial din lume…nici macar nu e realista.

Yours bully,

J.

Arsuri solare si neuronale

Publicat pe de
2

Doamne fereste de neuronale reale. Dar cred ca trebuie sa ai o pseudo-atrofie a simturilor sa ajungi in situatia mea.

Eu, copil caucazian (a se citi alb ca branza dă la tara, sa folosim diacritice, critice, zic). Critice ca starea pielii mele, timp de doua zile.

Sa va introduc in poveste: vara asta nu am fost la mare, dar mi-am facut abonament la strand (pe perioada a doua luni). Asadar si prin urmare 1 luna si jumatate, de doua ori pe saptamana am fost la piscina, in intervalul orar 13:00-17:00. Da, cele mai nasoale ore posibile. Dar da-i cu crema (50 SPF si 30 SPF, deci nu sunt complet inconstienta, doar partial), da-i cu nori, da-i cu vant, totul a fost in regula.O luna si jumatate totul a fost in regula. Sambata ma hotarasc sa merg la strand cu al meu. Interval orar 11:00-17:00. Cer morocanos, pseudo-nori, pseudo vant. Imi dau seama ca ale mele creme de plaja au au plecat impreuna cu mama la tara (ce dezertoare!). Mi-am luat un ulei puternic hidratant.

Am stat in apa, am stat pe sezlong, iar in apa, iar pe sezlong. Ulei, ulei, ulei si , culmea, mi-am acoperit si capul (eu care nu suport sa fac asta). N-am simtit nimic pana la ora 4 jumatate, cand am avut senzatia de frig si soarele a inceput sa-mi arda pielea. M-am acoperit complet, urmand ca apoi sa plecam.

Cand am ajuns acasa mi-am dat seama ca arat ca o tomata. De fapt, tomatele ar fi fost invidioase pe mine. Panica. Ma duc, fac dus si ma dau cu crema. A doua zi realizez ca cele doua ture de creme de dupla plaja din ziua anterioara nu au fost suficiente, recte treaba era cam nasoala. Dau fuga la farmacie (dupa ce am stat câteva ore bune pe net sa caut informatii si mi-am facut cateva masti cu albus de ou) sa iau mult laudatul Oximed. Ma asteptam sa ma linisteasca, sa fie a noua minune a lumii, mai ales dupa multitudinea de fiinte care l-au ridicat in slavi. Parerea mea este ca e o porcarie. O porcarie inutila si scumpa (e 25 de RON). Bun. Problema mea este ca nu numai ca nu are niciun efect dar PATEAZA tot ce atinge! Mi-a patat ingrozitor un prosop, bluza de pijama (desi saraca abia mi-a atins pielea tinand cont ca nu am fost capabila sa stau imbracata – prosopul a fost haina mea timp de doua zile) si pantalonasii. A treia zi eram atat de suparata pe el incat am vrut sa-l arunc. Nu l-am aruncat, dar l-am abandonat in frigider si am cautat alte solutii.

In disperare de cauza mi-am adus aminte ca am prin casa niste produse de la Forever (a avut tata un moment de nebunie temporara si a aruncat banii pe un kit dintr-ala de-al lor). Printre produsele respective era si un gel cu Aloe Vera. Am zis ca incercarea moarte n-are. M-am dat in strat gros pe toate zonele afectate.In cateva minute deja m-am calmat. Zic „uuu, are si efect, interesant”. Asa ca am repetat procesul dus-reaplicat gel. Pana seara deja eram capabila sa aplic o crema (l-am rugat pe tata sa-mi cumpere un Sudocrem) fara sa tip ca o fetita. A patra zi deja puteam sa ma imbrac.

A fost o experienta complet neplacuta. Insa am invatat ceva din ea:

1. Oximedul e complet inutil si pateaza orice material textil pe care-l intalneste in cale.

2. Gelul de la Forever cu Aloe Vera este chiar bun! Vi-l recomand pentru astfel de cazuri (mi se par cam maricele preturile promovate de ai nostri, dar 12 dolari merita).

3. Sudocrem – m-a ajutat mult . E o crema folosita de mamici pentru bebelusi (in general pentru iritatii), insa este recomandata si pentru arsuri termice sau solare (citisem undeva ca ar fi buna si impotriva acneei – pe asta n-am testat-o inca).

So, copii, ce am invatat azi? Ca oricat de morocanoasa ar fi vremea te poti arde fara protectie solara adecvata! Si am mai invatat ca subsemnata detesta Oximedul!

O zi fara arsuri solare va doresc!

Yours trully,

J.

Later edit: oricat m-am hidratat de cojit tot m-am cojit. Cred ca nu exista nimic care sa previna asta, cel putin nu in cazul meu. *sad face*

Ma enerveaza…

Publicat pe de
2

Ma enerveaza prostia umana.

Ma enerveaza soferii (nu generalizez la modul „femeie la volan” pentru ca am intalnit suficient de multi barbati care conduc execrabil) incompetenti. Ieri era cat pe ce sa facem un accident de toata frumusetea din cauza unei tute care nu s-a asigurat inainte sa iasa din parcarea mall-ului. Norocul nostru a fost ca banda de langa era libera si al meu monsieur e un super sofer. Recunosc ca am tipat ca o fetita (am scartait mai exact) si apoi toata pseudo-sperietura s-a transformat intr-o ploaie de injuraturi. O ploaie, da, sa mai racorim atmosfera. Chiar nu sunt genul de persoana care sa le ureze altora chestii nasoale, dar acestei fiinte i-am dorit sa i se ridice permisul (nu stiu cum l-a obtinut in the first place).

Nu inteleg acesti bipezi. Nu se asigura, nu semnalizeaza, mananca din volan (serios, cum poti conduce cu volanul in brate?). Ma depaseste genul asta de comportament (sper ca macar sa semnalizeze inainte).

Am auzit zilele trecute de o demoazela care a produs un accident extrem de grav (a omorat doi oameni) pentru ca se pensa in timp ce conducea. Nu numai ca se pensa, dar s-a gandit sa intre si intr-o depasire. Prost sa fii, noroc sa ai. Stiti cum e si cu norocul asta, are si el o limita. Totul are o limita. Mai putin prostia. Si universul. Legat de univers am agreat cu Einstein ca nu e tocmai sigura teoria. Prieteni buni suntem noi.

Ma enerveaza ca mi-e frig in birou.

Ma enerveaza ca sunt la serviciu si biroul e in proportie de 90% gol.

Ma enerveaza ca mi-e foame. Am tras doua ore de o banana si acum parca mi-e si mai foame (asta a sunat cam dubios).

Ma enerveaza ca nu gasesc o rochie faina pentru nunta prietenei mele.

Ma enerveaza ca nici pana acum nu am postat haul-ul cuhaine si incepe sa mi se para futil sa-l mai postez.

Ma enerveaza oamenii aroganti si cei ce nu stiu sa spuna „multumesc”.

Ma enerveaza tipele de la casierie care ofteaza cand ceri o informatie (serios, asta e jobul, eu nu oftez lung cand sunt rugata sa fac cea la birou).

a enerveaza oamenii care folosesc expresii frantuzesti si le scriu gresi( nu e o rusine sa google it first).

Ma enerveaza oamenii care procrastineaza in timpul programului (daca tu nu-ti indeplinesti sarcinile cand trebuie, ma impiedici si pe mine sa fiu eficienta).

Image

Ma enerveaza ca dupa cinci cafele tot dorm pe mine.

Ma enerveaza ca m-am hotarat prea tarziu sa dau comanda pentru un tricou si acum nu mai e in stoc.

Ma enerveaza ca este atat de urat afara, pentru o zi de vara.

Ma enerveaza ca ma enerveaza!

Image

O zi cu nervi de otel va doresc!

Yours trully,

J.

Cuvinte, cuvintele…

Publicat pe de
1

Am terminat filologie.

In prezent urmez o facultate in aceeasi nota. Morfologie, sintaxa, etimologie, o maslina, o atentie.

Marturisesc ca nu-mi place Facebook-ul. Deloc. E un fel de televizor portabil.

tumblr_lxhyb9kH8W1qdszmto1_500

Simt cum mi se atrofiaza creierul daca citesc comentariile pozelor.

In afara de socul pozelor care se posteaza in acest anotimp (sa ne dezbracam daca e cald, zic. Si neaparat sa postam pe facebook, altfel nu existam.) exista si socul cuvintelor. Inainte sa trecem la „ce-am mai invatat eu de pe feisbuc”, vreau sa ma confesez: am crezut ca le-am vazut pe toate – ei bine, soc si groaza! Astazi m-a surprins (a se citi socat) o fotografie reprezentand un tatic si al lui proaspat nascut plod…facand baie. In cada. Goi. Pe Facebook. Goi. In cada. Pe Facebook. O sa-mi spuneti ca am luat-o razna, nu faci baie imbracat. Da, da, adevarat, dar goi, in cada, pe facebook?

Plodul ii acopera tatalui partile „esentiale” (esential inadecvate). What the fuck? Nu stiu ce ma disturba mai mult? Ca sunt goi sau ca tatal isi foloseste progenitura pe post de scut anti-rachetanuditate?

Revin la cuvinte, caci altfel o sa repet ca o masina stricata „goi,cada,facebook”.

Un cuvant, pe care nu numai ca nu-l inteleg, dar imi lezeaza atat timpanul, cat si retina este superbitate. De ce? Serios. Nu va suna urat? E ca si cand as spune „copilul asta e monstruos de frumos” (din punctul meu de vedere, copiii oricum sunt niste mici monstruleti teroristi, deci, din perspectiva mea, s-ar potrivi…).

Calitativ. Il detest. Nu pe el in sine, ci pe el in exprimarea unora: „pantalonii astia sunt mai calitativi decat ceilalti”. Please kill me. Kill me now. NU exista mai calitativ.

CALITATÍV, -Ă adj. (Adesea adv.) Referitor la calitate (1); aparținând esenței, naturii lucrurilor. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe. [Cf. fr. qualitatif].

Forand dupa o explicatie plauzibila (ca de, al meu creier functioneaza in alte intervale orare) am gasit pe un forum:

Probabil cei care spun mai calitativ se gandesc la un alt sens, și anume „bun, de înaltă calitate”. Dar calitativ nu înseamnă asta, ci „referitor la calitate”. Nu putem spune vin calitativ sau autostrăzi calitative, ci control calitativ (adică „controlul calității”), evaluare calitativă (adică „evaluare a naturii obiectului, nu a mărimii”) etc.  Concluzie: o sa-i ridic o statuie omului acestuia! Acum pot sa afirm: ba, nu exista expresia blugi mai calitativi! Ha! Sau, in fine, exista, dar e complet incorecta. Still: Haa!

Si, pentru ca actuala inactivitate a creierului meu ma impiedica sa-mi aduc aminte ce alte cuvinte imi displac, o sa inchei cu o rugaminte. Daca observati ca oamenii de langa voi (mai ales daca va sunt dragi) gresesc cel mai bine e sa ii corectati. Cu totii gresim, insa ideal ar fi sa invatam din greseli, nu sa mergem pe principiul „las’, ba, ca merge si-asa! Cui ii pasa?”.

La un moment dat am accesat blogul unui profesor din cadrul Universitatii Bucuresti. Am observat, rasfoind paginile, o postare cu o multitudine de greseli. I-am semnalat dansului problema. Mi-a comunicat ca postarea nu ii apartine si ca nu i s-ar fi parut corect sa faca modficari SAU sa-i atraga atentia celui ce o redactase. Nu am inteles cum un profesor poate sa-mi spuna acest lucru. Nu mi se pare o ofensa sa-mi semnalezi greseala. Mi se pare o ofensa sa ma abandonezi in ignoranta mea, cand ai putea sa ma ajuti sa cresc, sa fiu mai bun, sa vorbesc corect. Nu e suficient sa am idei bune daca nu sunt in stare sa fac un acord gramatical elementar (Elementary, my dear Watson).

Oamenii nu inteleg ca tonul face muzica. Asta imi spunea bunica cand eram mica si ma rasteam in dreapta si-n stanga. Mult timp nu am inteles. Acum realizez ca poti spune lucruri mai putin placute pe un ton calm, cald, si atunci feedbackul este altul. Nu rezolvi nimic certand omul, tipand la el, incruntandu-te; nu faci altceva decat sa-i activezi scutul de aparare si sindromul de Gica Contra.

247544_10150195938659635_2823315_n

Positive attitude, positive feedback!

Have a great day!

Your truly,

J.

Love is in the air, not on Facebook

Publicat pe de
1

Pentru multi dintre noi viu graiul (sau graiul viu) este inutil. Preferam sa postam poze cu persoana iubita si un milion de inimioare si poze tinandu-ne de mana, sarutandu-ne, topaind in piscina, pe langa piscina, sub piscina…

Am mai spus-o si o voi mai spune. Nu inteleg ideea aceasta de validare online. De ce nu-i spui lui ceea ce simti? De ce preferi sa-ti asezi sentimentele in spatiul destinat statusului?

Mai nou, moda este ca tipul sa posteze o poza cu prietena si atat. Nu cu ei doi. Doar cu ea, numele ei si o inimioara, ceva. Nu numai ca imi da senzatia de „insemnare” (stiti, cum isi insemnau taranii vitele, pentru a stii care a cui e), dar devine devine si confuza situatia: eu pe profilul cui ma uit de fapt? Al lui? Ba nu,al ei! Nu, stai, ca e al lui! Aaaaa, unde suuunt?

In ultima vreme m-am schimbat mult. Desi…cred ca e gresit sa spun ca m-am schimbat. Cred ca, in sfarsit, mi-am adus aminte de mine, in sfarsit am revenit la adevaratul meu ego. Fara jocuri, fara schite elaborate, fara scheme fara sens. Imi declar sentimentele, fac ceea ce simt, in momentul in care simt.

Mi se pare ostentativ insa sa asaltez Facebook-ul cu ceea ce fac eu pentru el, cu ceea ce-i spun in fiecare zi, cu ceea ce simt. E ca si cand m-as lauda „uite ce prietena buna sunt…ieeeei”. Desi, recunosc, ca sunt momente cand nu stiu cum sa controlez explozia de sentimente si simt nevoia sa le asez undeva. Simt nevoia sa tip de pe un varf de munte ceea ce simt. O fac, dar doar in imaginatia mea. Ii postez rarisim cate ceva pe wall (o poza, o melodie), dar nu abuzez…in rest ii scriu in privat sau ii spune direct. De obicei folosesc metoda Facebook doar cand nu am alta solutie si cred ca printre mesaje se va pierde.

Love_is_in_the_air_by_betyzuzukid

Nu ma intelegeti gresit. Nu arunc cu pietre si nu condamn, dar am senzatia ca traim pentru altii si nu pentru noi insine.

Sugestia mea este sa lasam mai des deoparte tehnologizarea romantismului si sa-l scoatem la plimbare in parc.

Cu drag si fara resentimente,

Yours truly,

J.

Fata fără față…

Publicat pe de
2

Cateodata ma intreb daca oamenii nu pot empatiza cu blogul meu pentru ca nu se pot raporta la o figura umana.

Nu stiti cum arat, cine sunt, de ce sunt…Oare asta impiedica relationarea? Oare asta face cititorul mai putin receptiv, introvertit in raport cu cel ce scrie?

Oare daca as avea o fata si un nume v-ati putea apropia de mine? Am putea schimba opinii? As deveni de incredere?

shadow_woman

Pentru mine oamenii fara fete sunt ca si cartile fara poze. Mi-i pot imagina asa cum imi doresc eu, doar prin prisma gandurilor asternute pe suportul virtual. Dar asta sunt eu… Pentru altii lipsa materializarii poate constitui motivul neincrederii…indepartirii, inaintea oricarui fel de apropiere… Oamenii se tem, mai mult sau mai putin, de ce nu cunosc, de ce nu pot atinge, de ce nu stiu…

Tu, cel ce citesti acum, ce crezi? Oare gresesc, oare reusesc sa ma apropii de un adevar?

Let me know!

Yours truly,

J.

A minţi sau a nu minţi pe Facebook?

Publicat pe de
Răspunde

Minciuna, în genere, are picioare scurte. Nu pot să spun că îmi displac picioarele scurte, dar în niciun caz nu cred că o pereche m-ar ajuta să ajung departe, oricât de devreme m-aş trezi.

Minciuna pe un site public nu este tocmai benefică. Îti poţi crea, într-adevăr, un alter-ego mai bun, mai înţelept, mai tolerant, mai popular şi cu un număr impresionat de prieteni, pe care nu-i poţi număra nici pe degetele a jumătate de cartier. Îți poţi schimba numele, statutul social, nivelul de educaţie şi augmenta valoric orice bun material.

Ajungi să trăieşti într-o lume în care ai tot ce îţi doreşti. Creezi o utopie pentru propria persoană şi pentru cei ce intră în contact cu ego-ul tău fictiv. Toate bune şi frumoase, însă ce se întâmplă atunci când vine momentul în care ajungeţi să vă întâlniţi faţă în faţă? Fără patru pereţi, fără multiple ferestre de browser deschise, fără poze cu maşinile luxoase ale prietenilor, fără Photoshopul cel de toate zilele şi valoarea (sper că ştiţi că există taxă pe cea adăugată!) cea de toate zilele.

Nu e bine nici să te autosubminezi. Vei trece în categoria “mă plâng pentru a obţine complimente/încurajări” sau în categoria “chiar are acele defecte, eu cum nu am observat”. Oamenii au tendinţa să observe părţile negative. Sunt atraşi de negativ. În momentul în care le prezinţi părţile rele se vor pregăti ca, atunci când te vor întâlni, să joace mental un “găsiţi diferenţele dintre cele două imagini”.

Nu văd niciun avantaj în minciună. Însă nu văd nici de ce s-ar merge prea departe cu dezvăluirea adevărului.

Aşa cum adevărul este întotdeauna la mijloc, minciuna are o surioară mijlocie: omisiunea. Neglijează voit detaliile pe care, în mod cert, nu trebuie să le ştie tot mapamondul. Sunt ferm convinsă că posibilul tău şef, profesorul de treabă sau părintele colegei simpatice de clasă nu îţi vor admira libertinismul şi ţinuta sumară, manifestate la petreceri sau comportamentul de după trei sticle de vodcă, în urma meciului pierdut de către echipa favorită. Multe dintre lucrurile întâmplate în privat ar trebui să rămână în privat.

Aşadar mergeţi pe cartea sigură: sinceritate asezonată cu moderaţie în dezvăluiri!

Şi picioare lungi! Nu se ştie niciodată!

Are You There, Chelsea? versus Whitney

Publicat pe de
1

Sincer nici nu stiu daca suporta comparatia. Nici macar nu stiu daca e un soi de razboi intre brunete si blonde…
Are You There, Chelsea? Mi se pare usor insipid. Si nu pentru ca tipa e blonda. Si, da, stiu…70’s show (really…like that would count…n-am placut-o nici acolo….si era roscata).
Glumele mi se par trase de par si chiar rigide. E un soi de „nu, sincer, nu”. Nu e groaznic, dar nu e nici de recomandat.

 (acum, vazand  comentariul de pe imdb, ma identific…aproape ca am scris acelasi lucru…well, eu am fost ceva mai nesuferita. ok, ok, unele glume sunt ok. si, totusi, sunt prea putine pentru a fi luate in seama.)  
Whitney, in schimb, e simpatica … (…tipa…si asta e de gustibus). Glumele sunt decente (as in bune) si, categoric, mai subtilo-inteligente. Si da, a obtinut o nota mai mica…like I give a flying fuck. Zau ca nu-mi vine sa o pocnesc. Si da, asta e un lucru bun, pentru ca la Chelsea….lucrurile stau fix pe dos….she’s like a freaking pain in the ass.

Pe scurt. La Chelsea glumele sunt: „ooooh, I should be a joke, because this is how society sees jokes!” La Whitney sunt „rahat, sunt o gluma, pentru ca sunt o gluma, ma doare undeva de societate!”

P.S.1: cand am spus Chelsea si Whitney nu m-am referit la caractere, ci la seriale, deci la tipul de glume al serialelor.

P.S.2:  daca ati vazut „Asfalt Tango”, poate veti intelege de ce am folosit engleza si romana…. (voi posta filmul candva, merita vazut).

E ca un soi de comparatie intre Family Guy si American Dad… Mai putina violenta, lingvistica sau fizica (sau ambele) si glume ridiculizante ceva mai subtile.