Arhive etichetă: Facebook

Cuvinte, cuvintele…

Publicat pe de
1

Am terminat filologie.

In prezent urmez o facultate in aceeasi nota. Morfologie, sintaxa, etimologie, o maslina, o atentie.

Marturisesc ca nu-mi place Facebook-ul. Deloc. E un fel de televizor portabil.

tumblr_lxhyb9kH8W1qdszmto1_500

Simt cum mi se atrofiaza creierul daca citesc comentariile pozelor.

In afara de socul pozelor care se posteaza in acest anotimp (sa ne dezbracam daca e cald, zic. Si neaparat sa postam pe facebook, altfel nu existam.) exista si socul cuvintelor. Inainte sa trecem la „ce-am mai invatat eu de pe feisbuc”, vreau sa ma confesez: am crezut ca le-am vazut pe toate – ei bine, soc si groaza! Astazi m-a surprins (a se citi socat) o fotografie reprezentand un tatic si al lui proaspat nascut plod…facand baie. In cada. Goi. Pe Facebook. Goi. In cada. Pe Facebook. O sa-mi spuneti ca am luat-o razna, nu faci baie imbracat. Da, da, adevarat, dar goi, in cada, pe facebook?

Plodul ii acopera tatalui partile „esentiale” (esential inadecvate). What the fuck? Nu stiu ce ma disturba mai mult? Ca sunt goi sau ca tatal isi foloseste progenitura pe post de scut anti-rachetanuditate?

Revin la cuvinte, caci altfel o sa repet ca o masina stricata „goi,cada,facebook”.

Un cuvant, pe care nu numai ca nu-l inteleg, dar imi lezeaza atat timpanul, cat si retina este superbitate. De ce? Serios. Nu va suna urat? E ca si cand as spune „copilul asta e monstruos de frumos” (din punctul meu de vedere, copiii oricum sunt niste mici monstruleti teroristi, deci, din perspectiva mea, s-ar potrivi…).

Calitativ. Il detest. Nu pe el in sine, ci pe el in exprimarea unora: „pantalonii astia sunt mai calitativi decat ceilalti”. Please kill me. Kill me now. NU exista mai calitativ.

CALITATÍV, -Ă adj. (Adesea adv.) Referitor la calitate (1); aparținând esenței, naturii lucrurilor. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe. [Cf. fr. qualitatif].

Forand dupa o explicatie plauzibila (ca de, al meu creier functioneaza in alte intervale orare) am gasit pe un forum:

Probabil cei care spun mai calitativ se gandesc la un alt sens, și anume „bun, de înaltă calitate”. Dar calitativ nu înseamnă asta, ci „referitor la calitate”. Nu putem spune vin calitativ sau autostrăzi calitative, ci control calitativ (adică „controlul calității”), evaluare calitativă (adică „evaluare a naturii obiectului, nu a mărimii”) etc.  Concluzie: o sa-i ridic o statuie omului acestuia! Acum pot sa afirm: ba, nu exista expresia blugi mai calitativi! Ha! Sau, in fine, exista, dar e complet incorecta. Still: Haa!

Si, pentru ca actuala inactivitate a creierului meu ma impiedica sa-mi aduc aminte ce alte cuvinte imi displac, o sa inchei cu o rugaminte. Daca observati ca oamenii de langa voi (mai ales daca va sunt dragi) gresesc cel mai bine e sa ii corectati. Cu totii gresim, insa ideal ar fi sa invatam din greseli, nu sa mergem pe principiul „las’, ba, ca merge si-asa! Cui ii pasa?”.

La un moment dat am accesat blogul unui profesor din cadrul Universitatii Bucuresti. Am observat, rasfoind paginile, o postare cu o multitudine de greseli. I-am semnalat dansului problema. Mi-a comunicat ca postarea nu ii apartine si ca nu i s-ar fi parut corect sa faca modficari SAU sa-i atraga atentia celui ce o redactase. Nu am inteles cum un profesor poate sa-mi spuna acest lucru. Nu mi se pare o ofensa sa-mi semnalezi greseala. Mi se pare o ofensa sa ma abandonezi in ignoranta mea, cand ai putea sa ma ajuti sa cresc, sa fiu mai bun, sa vorbesc corect. Nu e suficient sa am idei bune daca nu sunt in stare sa fac un acord gramatical elementar (Elementary, my dear Watson).

Oamenii nu inteleg ca tonul face muzica. Asta imi spunea bunica cand eram mica si ma rasteam in dreapta si-n stanga. Mult timp nu am inteles. Acum realizez ca poti spune lucruri mai putin placute pe un ton calm, cald, si atunci feedbackul este altul. Nu rezolvi nimic certand omul, tipand la el, incruntandu-te; nu faci altceva decat sa-i activezi scutul de aparare si sindromul de Gica Contra.

247544_10150195938659635_2823315_n

Positive attitude, positive feedback!

Have a great day!

Your truly,

J.

Love is in the air, not on Facebook

Publicat pe de
1

Pentru multi dintre noi viu graiul (sau graiul viu) este inutil. Preferam sa postam poze cu persoana iubita si un milion de inimioare si poze tinandu-ne de mana, sarutandu-ne, topaind in piscina, pe langa piscina, sub piscina…

Am mai spus-o si o voi mai spune. Nu inteleg ideea aceasta de validare online. De ce nu-i spui lui ceea ce simti? De ce preferi sa-ti asezi sentimentele in spatiul destinat statusului?

Mai nou, moda este ca tipul sa posteze o poza cu prietena si atat. Nu cu ei doi. Doar cu ea, numele ei si o inimioara, ceva. Nu numai ca imi da senzatia de „insemnare” (stiti, cum isi insemnau taranii vitele, pentru a stii care a cui e), dar devine devine si confuza situatia: eu pe profilul cui ma uit de fapt? Al lui? Ba nu,al ei! Nu, stai, ca e al lui! Aaaaa, unde suuunt?

In ultima vreme m-am schimbat mult. Desi…cred ca e gresit sa spun ca m-am schimbat. Cred ca, in sfarsit, mi-am adus aminte de mine, in sfarsit am revenit la adevaratul meu ego. Fara jocuri, fara schite elaborate, fara scheme fara sens. Imi declar sentimentele, fac ceea ce simt, in momentul in care simt.

Mi se pare ostentativ insa sa asaltez Facebook-ul cu ceea ce fac eu pentru el, cu ceea ce-i spun in fiecare zi, cu ceea ce simt. E ca si cand m-as lauda „uite ce prietena buna sunt…ieeeei”. Desi, recunosc, ca sunt momente cand nu stiu cum sa controlez explozia de sentimente si simt nevoia sa le asez undeva. Simt nevoia sa tip de pe un varf de munte ceea ce simt. O fac, dar doar in imaginatia mea. Ii postez rarisim cate ceva pe wall (o poza, o melodie), dar nu abuzez…in rest ii scriu in privat sau ii spune direct. De obicei folosesc metoda Facebook doar cand nu am alta solutie si cred ca printre mesaje se va pierde.

Love_is_in_the_air_by_betyzuzukid

Nu ma intelegeti gresit. Nu arunc cu pietre si nu condamn, dar am senzatia ca traim pentru altii si nu pentru noi insine.

Sugestia mea este sa lasam mai des deoparte tehnologizarea romantismului si sa-l scoatem la plimbare in parc.

Cu drag si fara resentimente,

Yours truly,

J.

A minţi sau a nu minţi pe Facebook?

Publicat pe de
Răspunde

Minciuna, în genere, are picioare scurte. Nu pot să spun că îmi displac picioarele scurte, dar în niciun caz nu cred că o pereche m-ar ajuta să ajung departe, oricât de devreme m-aş trezi.

Minciuna pe un site public nu este tocmai benefică. Îti poţi crea, într-adevăr, un alter-ego mai bun, mai înţelept, mai tolerant, mai popular şi cu un număr impresionat de prieteni, pe care nu-i poţi număra nici pe degetele a jumătate de cartier. Îți poţi schimba numele, statutul social, nivelul de educaţie şi augmenta valoric orice bun material.

Ajungi să trăieşti într-o lume în care ai tot ce îţi doreşti. Creezi o utopie pentru propria persoană şi pentru cei ce intră în contact cu ego-ul tău fictiv. Toate bune şi frumoase, însă ce se întâmplă atunci când vine momentul în care ajungeţi să vă întâlniţi faţă în faţă? Fără patru pereţi, fără multiple ferestre de browser deschise, fără poze cu maşinile luxoase ale prietenilor, fără Photoshopul cel de toate zilele şi valoarea (sper că ştiţi că există taxă pe cea adăugată!) cea de toate zilele.

Nu e bine nici să te autosubminezi. Vei trece în categoria “mă plâng pentru a obţine complimente/încurajări” sau în categoria “chiar are acele defecte, eu cum nu am observat”. Oamenii au tendinţa să observe părţile negative. Sunt atraşi de negativ. În momentul în care le prezinţi părţile rele se vor pregăti ca, atunci când te vor întâlni, să joace mental un “găsiţi diferenţele dintre cele două imagini”.

Nu văd niciun avantaj în minciună. Însă nu văd nici de ce s-ar merge prea departe cu dezvăluirea adevărului.

Aşa cum adevărul este întotdeauna la mijloc, minciuna are o surioară mijlocie: omisiunea. Neglijează voit detaliile pe care, în mod cert, nu trebuie să le ştie tot mapamondul. Sunt ferm convinsă că posibilul tău şef, profesorul de treabă sau părintele colegei simpatice de clasă nu îţi vor admira libertinismul şi ţinuta sumară, manifestate la petreceri sau comportamentul de după trei sticle de vodcă, în urma meciului pierdut de către echipa favorită. Multe dintre lucrurile întâmplate în privat ar trebui să rămână în privat.

Aşadar mergeţi pe cartea sigură: sinceritate asezonată cu moderaţie în dezvăluiri!

Şi picioare lungi! Nu se ştie niciodată!