Vrei sa te ridici din pat. Nu poti. Ochii iti sunt impaienjeniti si ti-e greu sa ii deschizi. Capul concureaza cu orice bila de plumb si gatul nu pare sa poata sa urneasca poarta vorbelor. Fruntea ta se simte ca … Continuă lectura
Dimineti aglomerate
Galerie
Ca de obicei am dormit prost. Putin si prost. Putin, prost si fara rost. Ca niciodata, statiile au fost suprasaturate de oameni. La tramvai. La metrou. De obicei, dimineata, sunt cantitati decente de oameni. Suportabile. Oamenii imi par din ce … Continuă lectura
Scrisoare pentru trecut
Galerie
Nu. Nu putem fi prieteni. Eu am scopuri, am ambitii, am dorinte colaterale. Am momente de respiro si timp de dedicat celor dragi. Am timp pentru crize de personalitate si analiza de sine. Am timp pentru plimbari lungi, in care … Continuă lectura
Closure
3
People need closure.
When something ends, they have to know it’s never coming back. They need a paper, a grave, a stone, a word. Something. They need closure. Poate din acest motiv multi scenaristi scriu ‘sfarsit’. Pentru ca cel ce priveste sa fie convins ca nu urmeaza si altceva. Sa nu isi lase imaginatia sa o ia razna.
Maybe brave people don’t need closure. Maybe i’m not brave. Or maybe I am brave because I do recognise that i need closure.
Asta se intampla cand mor oameni. Ai nevoie sa stii ca nu esti tu vinovat pentru moartea lor. Te zbati nebuneste, ca pestele pe mal. Te invioreaza orice val mai puternic care ajunge la tine. Dar tu nu reusesti nici sa ajungi in mare, nici pe uscat. Esti undeva la mijloc. E ca si cand ai avea convulsii tot timpul. Sau ai trai sustinut de aparate.
Relatiile mor.
Nu ne trezim si simtim nimic. Din neant. Ne trezim intr-o zi si simtim nimic, pentru ca am sapat in adancul nostru si am ascuns toate temerile. Care au erodat interiorul nostru. Ne-au lasat pustii. Fara sentimente. Fara emotii. Poate doar cu tenebre. Si-atunci plecam. Fara sa stim aparent de ce. Pentru ca nu e ceva ce a declansat despartirea. E ca atunci cand golesti un corp de sange. Vezi cum i se scurge viata din ochi. Din membre si ramane gol. Fara expresie. Fara culoare. Fara simt.
Un rictus usor schitat si niste ochi goi.
Mi-e teama. Ingrop sentimentele. Ingrop oamenii, aleg sa-i uit, desi stiu ca sunt acolo. Ii ascund sub un morman de treaba. Sau de pretexte. If you love me and decide to leave me, don’t expect me to come to you. You will rest in an envelope somewhere and that’s that.
J.
You make me…
Galerie
Procrastinez. Pentru ca am obosit. Pentru ca sunt prea multe de facut si prea putin timp. Pentru ca nu vreau sa fac lucrurile prost.Spunea azi proful de „Dreptul Comunicarii” ca nu poti multumi pe toata lumea, recte nu poti munci … Continuă lectura
Cu stima…
Galerie
Esti superficial. Esti superficial cand te plangi ca ai prea mult de invatat si nu ai timp. Esti superficial cand spui ca ti s-a rupt noul tricou si ca il vei arunca pentru ca tu nu suporti lucrurile imperfecte. Si … Continuă lectura
Oameni si scris
Galerie
Sunt oameni care scriu pe banda rulanta. Despre orice, oricum, oricand, oriunde. Sunt oameni care scriu din cand in cand. Relevant, structurat, argumentat, motivat. Si oameni carora le piere cheful de scris, pentru ca nu vor sa scrie despre orice oricum … Continuă lectura
Carusel emotional
Galerie
Carusel de emotii. Cateodata iti vine sa izbucnesti in plans. Sau intr-un ras isteric, spastic. In aparenta fara motiv. Reminiscente de nebunie se ascund in ochii tai goi. Ai strans emotiile in vrafuri, vrafuri si, nesupravegheate, au impins in usile … Continuă lectura
De ce el? De ce ea?
Te uiti la cupluri si ai senzatia ca nu se potrivesc…
Ea e prea slaba, prea grasa, prea inalta pentru el. El este prea colorat, prea neingrijit, prea din alta poveste.
Poveste.
Sunt oameni care nu cunosc oameni. Sunt oameni care cunosc povesti. Nu corpuri. Sunt oameni care cunosc caractere si firi umane.
Sunt oameni care nu se potrivesc, dar se completeaza reciproc.
Cand l-am vazut prima oara in poze nu mi-a spus mare lucru. O fire glumeata si foarte extrovertita. Virtual nu era genul meu. Dar cand l-am vazut fata in fata…am stiut. Am simtit. M-a coplesit. Am stiut ca e safe, ca e drumul meu. Am simtit ca acolo e un om frumos. E ca o imbratisare calda. Niste brate imense in care te cuibaresti si nimic rau nu ti se mai poate intampla.
Cand zic safe nu spun rutina, nu spun obisnuit. Cand zic safe spun ca nu-mi stiu capul sub ghilotina. Nu mi-e teama in fiecare minut ca va fugi.
Stiu ca oricat de ciudat mi-e rasul si caracterul…lui exact asta ii place. Ii place rasul meu spastic. Ma place fara machiaj si vede cand sunt trista cu adevarat, oricat as incerca sa cosmetizez asta… Ma vede pe mine omul, nu robotul dur, care face fata oricarei provocari.
Si-l las sa ma vada…
Problema zilei…
Galerie
Si, uite asa, am ajuns la a doua postare cu ce ma enerveaza… Oamenii care-si incep povestile cu „si” sau cu „deci” (haha miee). Parul meu, care sta cateodata atat de prost, incat ai senzatia ca m-am rostogolit din pat … Continuă lectura
Aberatii antume 