Nu. Nu putem fi prieteni. Eu am scopuri, am ambitii, am dorinte colaterale. Am momente de respiro si timp de dedicat celor dragi. Am timp pentru crize de personalitate si analiza de sine. Am timp pentru plimbari lungi, in care sa-mi eliberez mintea, nu in care sa ma conving ca „e bine asa singur”. Am timp pentru ca am timp. Pot pentru ca vreau sa pot. Nu dau vina pe altii pentru greselile mele si nu-mi suprim emotionalul doar pentru ca rationalul nu poate convietui cu el. Incerc sa ma descopar, valorific si imbunatatesc, nu sa reduc din mine si sa ma reconstruiesc.

Tu, in schimb, gasesti un scop in orice: in lucruri, in relatii, in plimbari, in cochilii de melc. Totul este un scop, trebuie sa fie un scop. Altfel nu merita atentie.

Plec de langa tine. Plec pentru ca nu mai e nimic din ce iubeam odata. Am iubit o fantasma. Un copil. Un copil ce s-a smuls singur pentru a deveni adult si s-a pierdut pe sine. Ai taiat din tine ca sa corespunzi scopurilor tale. Profilul de copil visator nu-si avea locul acolo. Nu te-ar fi putut ajuta cu nimic. Asa ca ai facut curat. Si ai aruncat tot.

Plec. Plec pentru ca vreau sa raman cu amintiri frumoase, nu cu un gust amar. Plec. Plec si sper sa nu te reintalnesc. Nici acum, nici peste ani, nici in viata viitoare.

J.

Post-scriptum: Scrisoarea a fost scrisa cu ani in urma, aproximativ patru la numar, daca nu mai multi. Astazi, urma de candoare din acest text nu ar mai exista.