Animals painted on the lips
5
WOTD realised
Dupa ce am postat WOTD Birkin am avut inspiratia de a merge in mall cu mama.
Nu sunt mare fan batut magazine, insa de data asta am vrut sa intru in Parfois.
Ce am gasit acolo?
IwanttobeaBirkinwhenIgrowup bag
Am avut mici dubii in privinta marimii si a culorii.
Dupa cum se vede pe una din etichete, poate fi folosita pentru a transporta laptopul, pe langa „all a girl needs on a daily baisis” (are 46 cm latime si 36 inaltime, fara barete).
Mi-e greu sa numesc culoare. As spune ca este grej, cu accent ceva mai pronuntat pe bej. Grej nude (pff, exista asa ceva?). M-am gandit instant ca sunt mare devoratoare de gri si probabil o voi asorta greu. Tipa ce-mi oferea detaliile suplimentare m-a asigurat ca se potriveste cu absolut orice si, in plus, se poarta aceasta nuanta. I-am zambit gales dorindu-mi sa-i spun sa nu pronunte se poarta daca vrea sa faca vanzarea, avand in vedere ca eu fug cel putin sprinten cand aud aceasta sintagma.
Insa, cum rar lucrurile vorbesc cu mine, i-am facut rezervare pana a doua zi (just in case noaptea visez cum ca imi vorbeste urat or something).
N-am primit niciun mesaj negativ din partea universului asa ca a doua zi m-am intors pentru a o achizitiona.
In mod fericit am gasit si cu ce sa o asortez.
Laptop case tag
Timberland Watch
Happy couple
*Me happy*
WOTD Birkin
Wish of the week, care se va transforma probabil in wish of the month, avand in vedere ca nu gasesc nimic similar.
So here you go: the all time classic Birkin.
De unde am aflat de Birkin? Sex and The City. Initial nu m-a impresionat profund, insa ‘lovindu-ma’ de ea in diverse cautari am inceput sa ii apreciez linia simpla, clasica. Marturisesc ca nu a fost dragoste la prima vedere ci genul acela de relatie construita in timp.
So, what’s a Birkin?
The Birkin bag is a handmade purse by Hermès and named after actress and singer Jane Birkin.
Its prices range from $9,000 to $150,000. Costs escalate according to the type of materials. The bags are distributed to Hermès boutiques on unpredictable schedules and in limited quantities, creating scarcity and, intended or unintended, exclusivity.
History
In 1981, Hermès chief executive Jean-Louis Dumas was seated next to Jane Birkin on a flight from Paris to London. She had just placed her straw bag in the overhead compartment of her seat, but the contents fell to the ground, leaving her to scramble to replace the contents. Birkin explained to Monsieur Dumas that it had been difficult to find a leather weekend bag she liked. In 1984, he created a black supple leather bag for her, based on an 1892 design. She used the bag for herself, then later changed her mind. Nevertheless, the bag has since become an icon.
Design
Birkin bags are sold in a range of sizes. Each one may be made to order with different customer-chosen hides, color, and hardware fixtures. There are other individual options, such as diamond-encrusting.
The bag also has a variety of hides such as calf leather, ostrich, crocodile, and lizard. One of the most expensive is saltwater crocodile skin. Bags with smaller scales cost more than those with larger scales. The bag is lined with goat-skin. The color matches the exterior. Prices for the Birkin bag depend on the color, hardware fixtures, and skin.
It comes in a variety of colors such as pink, red, brown, baby blue, navy blue, orange, white, black, and golden tan.
Sizes are 25, 30, 35, and 40 centimeters. The 50- and 55-centimeter bags are meant for travelling
The bag has a lock and keys. All the metallic hardware (the lock, keys, buckle hardware, and base studs) are plated with gold or palladium to prevent tarnishing. Hardware is updated regularly to maintain the top quality available in the industry at time of production. The metal lock may be covered with leather as a custom option. Diamonds are another custom addition
How Hermes justifies the price?
The bags are handmade in France by expert artisans. The company’s signature saddle stitching, developed in the 1800s, is another distinctive feature. Each bag is hand-sewn, buffed, painted, and polished, taking several days to finish. An average bag is created in 48 hours. Leathers are obtained from different tanners in France, resulting in varying smells and textures. Because of the individual craftsmanship, other details of the bags may not all match. The company justifies the cost of the Birkin bag, compared to other bags, based on the meticulous craftsmanship and scarcity.
I would say that „all you need is love” loses over „all you need is a Birkin”.
I’m joking. Probably. On a second thought though, Hermes offers a „spa treatment” – a reconditioning for overly used bags. Relationship do not come with that kind of service, you know?
All in all I like the bag. It’s a classic. It’s simple. It’s handmade, so each one is unique.
Is it expensive? Yes, it is. I don’t know if I would buy one, but most certainely I wouldn’t buy a fake or a replica.
Alternative convenabile am gasit la H&M si la Accesorize:
H&M Brown Leather Tote Bag $30
Accesorize Ladylike Turnlock Shoulder Bag £35.00
That’s all folks!
Pe final va las sa va delectati cu „Je t’aime…moi non plus”.
Story in story: „Je t’aime… moi non plus” (French for „I love you… me neither”) is a French duet written by Serge Gainsbourg. It was written for and sang with Brigitte Bardot in 1967, but that version was not released until 1986. In 1969, Gainsbourg recorded a version with his lover, Jane Birkin. It reached number one in the UK, but was banned in several countries due to its sexual content. The song has been covered by many different artists.
A pleca sau a nu pleca?
Nu, nu aceasta este întrebarea. Întrebarea este: de ce stăm atât să contemplăm?
Nu spune nimeni că ar trebui să ne facem bagajele şi să plecăm cu primul avion. Sunt variante de cântarit întotdeauna. Însă şi perioada de analiză trebuie să aibă o limită. Nu de alta, dar ne trezim la 40 de ani, în acelaşi loc, filosofând disparat pe baza unor întrebări descendente din mult prea clasicul ‘a fi sau a nu fi’.
Ne-am obişnuit cu veşnicele „nu se poate, nu vei reuşi, ai nevoie de pile, ai nevoie de părinţi cu bani„. Ţi se taie complet entuziasmul şi te trânteşti în scaun gândind: „Unde naiba mi-a fost capul, crezând că pot pleca şi pot face mai mult?” „Are dreptate…voi pierde bani, timp şi voi fi rezolvat nimic la întoarcere.” De aici ne survin temerile: de la oamenii extrem de pozitivi din preajma noastră, din teama de a nu reveni cu coada între picioare, de a da greş. FAILURE. Ce vor crede restul? Cum mă vor privi? Ce voi face în continuare? Care va mai fi în aceste condiţii viitorul meu? Ah, îmi voi rata viaţa. Ajungi exact ca in bancul cu iepuraşul care, exaperat, trânteşte în final un „Ştii ceva, ursule, îmi bag piciorul în tigaia ta!”
Sfaturile sunt bune. Dar sunt doar sfaturi. Sfaturi, păreri, experienţe personale. Le asculţi, le cântăreşti şi apoi iei decizia. TU. Tu iei decizia. Analiză la rece, realistă, dar pozitivă. Nu am spus optimist. Nu am spus pesimist. Ci realist pozitiv. Negativismul nu va ajuta vreodată. Poate ar fi cazul să reabilitam şi limbajul uzual în care predomină trebuie, înlocuindu-l cu ar fi bine.
Întotdeauna am spus că voi rămâne în ţara. Dacă voi pleca, o voi face pentru a vizita sau pentru studii. Mă voi întoarce întotdeauna acasă. Aici sunt eu, acesta este locul căruia aparţin. Spiritul meu patriotic se şubrezeşte tot mai mult în ultima perioadă. Este ca atunci când vezi pe cineva drag chinuit şi nu poţi face ceva să opreşti asta. Şi atunci preferi să pleci, să fugi şi să rămâi cu imaginea frumoasă, nu cu oroarea maltratării. Nu-mi dau seama daca este un act de laşitatea sau nu.
Totul in jurul meu este politică.
Politică. Oameni fără coloană vertebrală. Manipularea maselor şi mesaje mai mult sau mai puţin subliminale. Distragerea atenţiei prin anunţarea unor fenomene fantomă.
Şuturi bine plasate în orgoliul şi demnitatea elitelor. Sucumbarea creativităţii şi îngroparea valorilor. Fault social.
Aici trăim.
Unii sunt extraordinari şi renunţă din respect de sine. Nu suportă să fie călcaţi pe mâini de cei ce ar trebui să-i ajute să se ridice.
Alţii sunt mediocrii, însă au voinţă şi luptă până la epuizare, îngropându-se în sistemul de plafonare cu crustă glorioasă de succes.
Restul sunt infimi şi vor fi întotdeauna pioni pe tabla de şah a vieţii, controlaţi veşnic de mâini necunoscute.
Moda versus stil
Polemică pe tema stil vestimentar.
Ar trebui să mulţumesc celor ce au iniţiat-o, având în vedere ca asta imi oferă material de blafat.
Personaj masculin prim: Ştiu că n-am mai vorbit de foarte multă vreme dar când am văzut această poză minunată am simtit imediat nevoia să critic şi să fiu răutăcios. Tricoul, lucrul pe care ai punctat în această poza da, este tare însă am o întrebare… De ce ochelarii aia? Sincer nu îţi stă bine deloc cu ei şi pe lânga asta sunt genul de ochelari pe care îi poartă toată puştimea „COOL” toţi băieţii cu aspect gay şi înălţime 1,50 care mai nou sunt fotomodele(hahahahaha) şi o ard prin Kulturehouse şi duduiţele astea mici şi pierdute cu vârsta pâna în 18 ani.
Răspunsul subsemnatei: De ce ochelarii ăia? Pentru că imi plac, sunt ochelarii mei de vedere, nu sunt o fiţa cu lentilă falsă. Nu mă interesează cine îi poartă, pe principiul EU dau stil hainelor, nu ele mie. Oricum, de gustibus non disputandum (trebuie să-mi placă mie, căci eu ii port).
Am mai facut această greşeală undeva in generală: aveam nevoie acuta de ochelari de vedere. Mie mi-au placut, mama a platit o sumă uriaşă la momentul respectiv şi eu am ajuns să nu-i mai port din cauza a ceea ce spuneau alţii. Tipicele glume ce se fac pe seama celor ce poartă ochelari.
Am crescut, dragii mei dragi. Şi, odată cu mine, s-a mai deşteptat şi minţişoara. Ca atare mi-am comandat ochelari. Îmi plac, văd cu ei (uuuuu, ce de detaliii) şi nu plec urechea la ceea ce spun alţii. Îi aud, dar nu îi ascult. Atât timp cât mie imi plac este perfect. Gusturile nu se discută (se dispută se pare). Este absolut in regulă să iţi exprimi părerea, dar asta nu inseamnă automat că se va tine cont de ea. În plus, sunt eu suficient de răutacioasă şi critică, nu am nevoie de un alt personaj similar.
Aş putea să fiu la raându-mi critică şi răutacioasa şi să spun că, în primul rând, Kulturehouse e nemţesc şi, evident, nu se scrie aşa (Kulturhaus). Ăsta este genul de lucru ce-mi displace profund: momentul în care sunt criticată şi persoana in cauza greşeşte. Când critici trebuie să fii tu insuţi fără pată.
Restul comentariului, cu pustii wanabe cool, mă lasă…cool. Este un argument atât de slab încât se autoanulează. Înţelegeam o replică de genul „nu se potrivesc cu fizionomia ta” sau orice altceva pertinent, nu o comparatie patetică de tip etichetă. Dacă porţi cutare eşti hipster, dacă porţi cutare eşti rocker.
Personaj masculin secund: Cu jeanşi albastri, un tricou simplu şi okelarii ăia te-ai întors în timp…cam prin anii ’80 :)) ia in plăcerea mea altceva pe tine!
Să pomenesc despre nemulţumirea mea legată de acel k in loc de ch? Detest prescurtările astea folosite de puştani de liceu şi plozi cu gadgeturi la vârste fragede. Ei au o scuză, sunt necopţi (deşi, din punctul meu de vedere nu e o scuză suficient de bună), dar la 22 de ani nu ai nicio scuză pentru maltratarea limbii române.
Răspunsul subsemnatei: De ce vorbim despre haine? De când suntem la lecţia de stil vestimentar sau de modă 2011? Anyway, you didn’t got the point of this picture. Or maybe that was my point: to turn back in time.
Nu. Evident nu asta era scopul. Ci acela de a-i mulţumi celui ce mi-a daruit tricoul, intr-un mod diferit.
Insa, de la orice temă simplă şi absolut directă, se ajunge la a divaga. Eticheta. Veşnica etichetă.
Personaj masculin terţ Sper că nu pun paie pe foc… Am văzut poza, am citit argumentarea. Nu imi pasă ce ochelari ai, nu imi pasă dacă araţi din anii ’80 sau nu, cred doar că arăti mult mai bine cănd nu te strâmbi la cameră.
Raspunsul subsemnatei Nu pui paie pe foc. E o remarca obiectiva, nu o eticheta. Multumesc!
Nu mă interesează moda anului curent.
Moda nu se schimbă.
Moda este doar intersanjabilă. Nimic nu este cu adevărat original. Doina Levintza a spus: „Puţini sunt creatori de modă, cei mai mulţi sunt designeri.” Creatorii sunt cei ce revoluţionează moda. Designeri, cei ce o recreează, aducand-o in concordanta cu gustul cotidian, prin mici retusuri.
Există piese ce se vor purta întotdeauna. They never go out of style.
Oricum. Ce este moda? Cea mai simplă metoda de a convinge masele să poarte uniformă şi să creadă în acelaşi timp că sunt speciale.
Singurul avantaj în momentul în care ceva este la modă e faptul că reuşeşti să-l gaseşti peste tot (dezavantajul e că gaseşti doar acel lucru, dar să privim partea plină a paharului).
„Moda nu este nimic altceva decat o epidemie bine dirijată”. (George Bernard Shaw)
Nu vreau sa fiu la modă. Vreau să am propriul stil. Hainele trebuie să vorbească cu mine. Nu să fie la modă, nu să poarte o anume etichetă, nu să-l fi purtat cutărică la Oscar. Contează ca ceea ce porţi să-ţi complimenteze corpul, materialele să fie pe cât posibil naturale, să fie bine lucrate (pe principiul sunt prea sărac să-mi cumpăr haine ieftine).
Fashion fades, only style remains the same. (Coco Chanel)
Indiferent ce ai purta, se vor găsi întotdeauna cârcotaşi critici ce te vor încadra într-o categorie din cauza unui element.
Concluzionez afirmând că moda este sclava stilului purtat cu atitudine.
Jumatate Eu
Relatiile. Ne plangem cand suntem intr-una, ne plangem cand suntem singuri. Oricat de bine ar fi, exista replica se poate si mai bine. Nu stiu daca suntem perfectibili sau doar hachitosi. Ne juram ca in noile relatii vom iubi frumos si ne vom fi invatat lectia din cele trecute. Dar mintim. Deliberat. Pe cine mintim? Pe ei? Pe ele? Sau pe noi? Pe noi in mod cert. Din moment ce nimeni nu ne aude si nu ne poate acuza de sperjur si onoare subreda de ce mai promitem vehement si cu aplomb ca vom face ceva? Ceva diferit.
Relatiile care nu au nimic de oferit sunt inutile. A sta intr-o relatie doar pentru a nu fi singur e inacceptabil. Daca nu exista un schimb. Intercultural. Sentimental. Emotional. Psihologic. Umoristic. Orice fel de schimb. (Mintile usor diferite s-ar gandi si la un alt tip de schimb. Da, chiar si acela e acceptat). De ce? Pentru ca e pierdere de timp. Pierzi timpul tau si al partenerului.
Sunt momente in care nu suntem in stare sa taiem raul de la radacina. Ne e teama. Ca vom suferi. Ca va suferi. Ca facem o greseala de neindreptat. Ca poate e iubirea vietii noastre si asa o vom pierde.
Vorba aceea cu „elibereaza-l si daca se va intoarce la tine sunteti meniti” mi se pare plauzibila. Daca te iubeste se va intoarce. Oricat ai gresit. Oricat a gresit.
Nimic nu este irecuperabil. Greselile pot fi indreptate cu lucruri bune. Cu vointa. Totul poate fi iertat atat timp cat exista ceva real intre cei doi. Atat timp cat isi pot demonstra franchetea emotionala. Nimic nu este usor. Sunt lucruri care merita lupte aprigi. Si sunt momente cand trebuie sa te opresti. Sunt batalii pe care nu le poti castiga si ajungi sa lupti impotriva ta.
Intr-o relatie trebuie sa fii tu. Sa ramai tu. Chiar daca ajungi la un consens cu partenerul asupra unor aspecte. Insa nu deveni umbra cuiva, pelerina lui de ploaie, accesoriul cotidian. Tu trebuie sa ramai o persoana. O identitate. A iubi nu inseamna a te pierde pe tine. A iubi inseamna a te imbunatati, a te cizela, a te regasi in cel de langa tine. Daca pierzi persoana, ramai cu tine. Pe tine nu ai cum sa te pierzi. Ai grija ca „tu”-ul cu care ramai sa fie intact. Sa-l poti scoate in lume fara sa-ti fie teama sau rusine. Fara sa te simti expus. Fara sa crezi ca esti nimic fara celalat. Tu te definesti, nu o alta persoana. Tu alegi cine vrei sa fii, cum vrei sa fii privit. Relatiile de tip maladiv nu-si au locul lanaga cuvantul iubire.
Nu cred in cuvantul jumatate. Jumatatea ta esti tu.
Cred in pereche. In partener. In compatibilitate. Nu in co-dependenta. Nu in pierderea de sine, odata cu pierderea partenerului. Nu in Yin si Yang. Nu in bucati ce odata separate devin nimicuri. Eu sunt un tot. Nu sunt un fragment. Nu sunt o jumatate. Sunt un tot unitar.
Jumatatea mea sunt Eu.
I left my conscience like a crying child
Locked the door behind me put the pain on file
Broken like a window i see my blindness now
I need love
Not some sentimental prison
Viata e greu, oamenii are arme
Oamenii se nasc simplii.
Oamenii cresc. Devin adulti. Oamenilor-adult le place sa isi complice deliberat vietile. Se plang ulterior ca viata e grea. Oamenii cauta aventura, adrenalina, muchii de cutit si margini de prapastie. Se arunca cu capul inainte. Cauta extremele situatiilor, actiunilor, conceptelor. Originalul. Extravagantul. Exhibitionismul.
Ne dorim sa fim altfel. Sa fim rebeli. Sa epatam. Problema e ca toti ne dorim acelasi lucru. Asta nu ne face sa fim de fapt la fel?
Nu ne place simplitatea. Nu stim sa o apreciem. Nu putem pretui ceva ce ni se daruieste. Daca nu ne luptam pentru el, daca nu iesim din batalie tarandu-ne, plini de vantai si noroi nu suntem multumiti. Nu e suficient de bun. De valoros. Nu merita atentie. Ajungem sa batjocorim sinceritatea, simplitatea, deschiderea umana ce nu necesita efort.
Ma gandesc la relatii. La spiritul de vanator. La dorinta nebuneasca de la inceput ce se stinge in momentul in care ai pus gheara pe prada si ai secatuit-o de puteri. Ne purtam ca niste vampiri de suflete si sentimente. Ne hranim cu emotiile altora, cu durerea si extazul, cu lacrimile lor. In mod sinistru asta ne implineste, ne da senzatia de satietate sentimentala. De putere. De dominare. Nu ne lasam pana nu ii smulgem si ultima farama de emotie, doborandu-l si calcand apoi pe trupul inert. Lasam ochi goi in urma noastra si suflete pustii. Mansarde vechi. Unii le apreciaza, dar nimeni nu va ma locui acolo vreodata.
Fatada
Avem tendinta in momentul in care avem un blog sa il incadram intr-o singura categorie. Ce fac? Scriu despre moda. Ok. Bun. Raman doar la atat. Desi poate sunt lucruri din alte domenii pe care ai vrea sa le impartasesti. Si spui „Nu, nu, n-are treaba cu moda. Cititorii nu vor fi interesati!”. Suntem atat de putin liberi. In mentalitate, in decizii, in actiuni. Nu suntem in stare sa spargem monotonia. Ma gandesc la raportul plin-gol al fatadelor. Cum ar fi sa avem doar doua ferestre? Suntem exact ca o casa. Cu cat suntem mai liberi, cu atat ne putem bucura mai mult de experienta exterioara. Nu suntem nuzi. Peretii raman in picioare. Depinde de noi cum arata raportul plin-gol, cum sunt pozitionate ferestrele, unde, la ce distanta. Si totul conteaza. Caci de asta depinde estetica fatadei. Si totusi nu intotdeauna o fatada bine pusa la punct, simetrica, corecta, este cea care incanta. Corbusier este cel mai bun exemplu.
Arieni…
Ce porcarie. Imensa. Ma simt de parca m-am nascut intr-o perioada nepotrivita. Asta nu e lumea mea si nu e mentalitatea cu care vreau sa cresc, sa ma maturizez si eventual sa-mi cresc copiii. Sau, mai bine spus, sa-mi cresc eventualii copii. E o porcarie nationala. Ca sa nu-i spun internationala. Ne credem cu totii destepti. Avem opinii si ni le impunem tacit, acid si foarte agresiv. Suntem niste laturi umane. Cred de mult ca specia din care fac parte este nu mediocra. E extrem de rudimentara. Dar ceea ce vad acum ma aduce intr-un segment si mai putin superior. Suntem intr-o mocirla. Spirituala si psihica. Suntem de cea mai joasa speta. Si nu evoluam cum vrem noi atat de mult sa credem. Involuam. Asta facem. Agresivitate. Posesiune. Posesivitate! Superioritate! Suntem specie superioara. Extraordinar. Nu stim altceva in afara de a supune. De a denigra. De a omori. Suntem niste fiinte patetice.
„Civilizatia nu este decat o amagire; in situatii de criza redevenim maimute, uitand de bipedul irational al prefacatoriilor noastre, transformandu-ne in schimb in primate paroase de la gura pesterii, tipand la vrajmas, incercand sa-l gonim, pipaind piatra grea pe care o vom folosi cand se va apropia indeajuns.” Orson Scott Card
Why the fourth finger?
There is a beautiful and convincing explanation given by the Chinese. (beautiful but not convincing, if you ask me)
Thumb represents your Parents
Second (Index) finger represents your Siblings
Middle finger represents your Self
Fourth (Ring) finger represents your Life Partner
& Last (Little) finger represents your Children
And it becomes even more beautiful and convincing (cough):
Firstly, open your palms (face to face), bend the middle fingers and hold them together – back to back
Secondly, open and hold the remaining three fingers and the thumb – tip to tip
Now, try to Separate your Thumbs (representing the parents). They will open, because your parents are not destined to live with you lifelong and have to leave you sooner or later. (like doh, they have a life too, you know)
Please join your thumbs as before and separate your Index fingers (representing siblings). They will also open, because your brothers and sisters will have their own families and will have to lead their own separate lives. (of course, can you imagine how crowded your house will be otherwise?)
Now join the Index fingers and separate your Little fingers (representing your children). They will open too, because the children also will get married and settle down on their own some day. (oh, thank God!)
Husband and Wife have to remain together all their lives – through thick and thin! (through who? who are those two guys)
ISN’T THIS A LOVELY THEORY? Oh, it is. A theory. Have you seen the divorce rate lately?
No. I’m not sarcastic. Not by default at least. This is how people think nowdays.
You don’t get married because you love a person.
You don’t get married because you will fight hand in hand with them whenever a problem kicks in.
You don’t get married because you know/feel that you’ll stand by their side whatever happens (and they’ll do the same for you).
You don’t get married because you have the same values, principles.
You don’t get married because you feel (and know in some realistic percent) that you can raise a kid with that person.
You don’t get married because you know you’ll stay together over the years because you like that person head to toe, soul to heart.
You don’t get married because at the bottom of your relationship is friendship and understanding and respect.
Aberatii antume 