Metrou.
Sunt îmbrăcată ca o gazela și ma comport ca una. Introduc delicat cartela în validator. Refuzat. Încerc din nou. Refuzat. Încerc cu ușoară iritare la cel de lângă. Refuzat. Încerc la toate. Refuzat. Deloc delicat arunc un „futu-ți”. Verific cartela. Mai am 39 de călătorii. Ma duc inciudata la casă: „Pentru care motiv mi se refuză cartela?”. „Domnișoară, mergeți la poarta” și îmi indica cu arătătorul locul unde ar trebui sa fie poarta. Ma uit, nu vad nicio poartă. „Ce poartă?”, întreb cu mutra tâmpă. „Poarta aceea”. Care poartă, madam, poarta Raiului?
Dau din mâini întrebător și, într-un final, un domn îmi arată poarta.
Așadar, dragilor, pentru cei ca mine, ținuți în umbră până acum, vă prezint mândră, Poarta: 
Aberatii antume
Analytical minds are fierce
Aberatii antume 
nici nu stiu ce sa spun
De fiecare dată când ma îmbrac drăguț mi se intampla cate o chestie…
apropos
mie odata mi s-a rupt un toc
eram grabita la o intalnire…
de afaceri…
de tot
Vaaaai, maxim! Cred ca ai fost în delir! Cum ai remediat situația?
l-am rupt si pe celalalt
nu, glumesc, normal
am incercat sa-l lipesc cu guma de mestecat sa tina cat de cat
bine ca n-a durat mult intalnirea cam juma de ora
si a tinut
oricum mergeam intr-un picior
E bine când totul se termina cu bine. Sau, în era noastră, când meetingul se termină cu bine, căci restul nu mai contează. Cumva sunt mișto și întamplarile astea, evident mult după ce au avut loc, ai de ce te amuza.