Relatiile. Ne plangem cand suntem intr-una, ne plangem cand suntem singuri. Oricat de bine ar fi, exista replica se poate si mai bine. Nu stiu daca suntem perfectibili sau doar hachitosi. Ne juram ca in noile relatii vom iubi frumos si ne vom fi invatat lectia din cele trecute. Dar mintim. Deliberat. Pe cine mintim? Pe ei? Pe ele? Sau pe noi? Pe noi in mod cert.  Din moment ce nimeni nu ne aude si nu ne poate acuza de sperjur si onoare subreda de ce mai promitem vehement si cu aplomb ca vom face ceva? Ceva diferit.

Relatiile care nu au nimic de oferit sunt inutile. A sta intr-o relatie doar pentru a nu fi singur e inacceptabil. Daca nu exista un schimb. Intercultural. Sentimental. Emotional. Psihologic. Umoristic. Orice fel de schimb. (Mintile usor diferite s-ar gandi si la un alt tip de schimb. Da, chiar si acela e acceptat). De ce? Pentru ca e pierdere de timp. Pierzi timpul tau si al partenerului.

Sunt momente in care nu suntem in stare sa taiem raul de la radacina. Ne e teama. Ca vom suferi. Ca va suferi. Ca facem o greseala de neindreptat. Ca poate e iubirea vietii noastre si asa o vom pierde.

Vorba aceea cu „elibereaza-l si daca se va intoarce la tine sunteti meniti” mi se pare plauzibila. Daca te iubeste se va intoarce. Oricat ai gresit. Oricat a gresit.

Nimic nu este irecuperabil. Greselile pot fi indreptate cu lucruri bune. Cu vointa.  Totul poate fi iertat atat timp cat exista ceva real intre cei doi.  Atat timp cat isi pot demonstra franchetea emotionala. Nimic nu este usor. Sunt lucruri care merita lupte aprigi. Si sunt momente cand trebuie sa te opresti. Sunt batalii pe care nu le poti castiga si ajungi sa lupti impotriva ta.

Intr-o relatie trebuie sa fii tu. Sa ramai tu. Chiar daca ajungi la un consens cu partenerul asupra unor aspecte. Insa nu deveni umbra cuiva, pelerina lui de ploaie, accesoriul cotidian. Tu trebuie sa ramai o persoana. O identitate. A iubi nu inseamna a te pierde pe tine. A iubi inseamna a te imbunatati, a te cizela, a te regasi in cel de langa tine. Daca pierzi persoana, ramai cu tine. Pe tine nu ai cum sa te pierzi. Ai grija ca „tu”-ul cu care ramai sa fie intact. Sa-l poti scoate in lume fara sa-ti fie teama sau rusine. Fara sa te simti expus. Fara sa crezi ca esti nimic fara celalat. Tu te definesti, nu o alta persoana. Tu alegi cine vrei sa fii, cum vrei sa fii privit. Relatiile de tip maladiv nu-si au locul lanaga cuvantul iubire.

Nu cred in cuvantul jumatate. Jumatatea ta esti tu.

Cred in pereche. In partener. In compatibilitate. Nu in co-dependenta. Nu in pierderea de sine, odata cu pierderea partenerului. Nu in Yin si Yang. Nu in bucati ce odata separate devin nimicuri. Eu sunt un tot. Nu sunt un fragment. Nu sunt o jumatate. Sunt un tot unitar.

Jumatatea mea sunt Eu.

I left my conscience like a crying child
Locked the door behind me put the pain on file
Broken like a window i see my blindness now

I need love
Not some sentimental prison

Oamenii se nasc simplii.

Oamenii cresc. Devin adulti. Oamenilor-adult le place sa isi complice deliberat vietile. Se plang ulterior ca viata e grea. Oamenii cauta aventura, adrenalina, muchii de cutit si margini de prapastie. Se arunca cu capul inainte. Cauta extremele situatiilor, actiunilor, conceptelor. Originalul. Extravagantul. Exhibitionismul.

Ne dorim sa fim altfel. Sa fim rebeli. Sa epatam. Problema e ca toti ne dorim acelasi lucru. Asta nu ne face sa fim de fapt la fel?

Nu ne place simplitatea. Nu stim sa o apreciem. Nu putem pretui ceva ce ni se daruieste. Daca nu ne luptam pentru el, daca nu iesim din batalie tarandu-ne, plini de vantai si noroi nu suntem multumiti. Nu e suficient de bun. De valoros. Nu merita atentie. Ajungem sa batjocorim sinceritatea, simplitatea, deschiderea umana ce nu necesita efort.

Ma gandesc la relatii.  La spiritul de vanator. La dorinta nebuneasca de la inceput ce se stinge in momentul in care ai pus gheara pe prada si ai secatuit-o de puteri. Ne purtam ca niste vampiri de suflete si sentimente. Ne hranim cu emotiile altora, cu durerea si extazul, cu lacrimile lor. In mod sinistru asta ne implineste, ne da senzatia de satietate sentimentala. De putere. De dominare. Nu ne lasam pana nu ii smulgem si ultima farama de emotie, doborandu-l si calcand apoi pe trupul inert. Lasam ochi goi in urma noastra si suflete pustii. Mansarde vechi. Unii le apreciaza, dar nimeni nu va ma locui acolo vreodata.