Refulez. Din nou. Nu-mi inteleg atitudinea si revolta interioara. Ma vad ca pe o fecioara nud convinsa ca poate invinge o armata de mercenari cu discursuri afabile. Iar ma lupt cu morile de vant. Sunt masochista din punct de vedere moral. Eul meu obiectiv sta undeva in camera rationalului si’si fumeaza pipa pacii mai calm ca niciodata. E satul de nebunia emotionala care rabufneste tot mai des si mai inexplicabil…
Capriciu
Te-am iubit. Te iubesc. Te voi iubi. Esti un punct de reper, un punct de referinta. Toti ‘ei’ se invart in jurul tau si-ti sunt comparabili. Sau nu. Incerc sa nu-i compar pe ei cu tine, si nici pe tine cu ei. Dar esti aproape de idealul pe care nu mi l-am inchipuit vreodata. Caci pentru mine iubirea n-are reguli. Dar are valori si valente. Tu in sensul de ceea ce esti. De ceea ce ai oferit. Imi beau cafeaua si-mi vine sa zdrobesc cana cand ma gandesc ca ai putut sa pronunti cuvantul capriciu. Tu – capriciu. Nu, dragul meu, capriciile nu tin ani de zile.
Not gonna think about her
Maybe one of these days, you will stop thinking about her…
Trecuturi rancede
…doare….ii simti agonia calcandu-ti varfurile principiilor. Te simti sugrumat si tii in frau lacrimile ca pe niste cai naravasi. Lasi tacerea sa se astearna si sa ingroape toata durerea ta…Iti spui ca va fi bine, ca sistemul tau emotional de aparare, zidul care se ridica vesnic atunci cand esti ranit, pentru a te proteja de orice alt rau…pentru a te ocroti de cei ce vor sa-ti smulga lacrimile si sa-ti spuna „vezi? esti slab…plangi….nu esti asa cum vrei sa pari!”…se va inalta. Da, esti un copil ce tine in mana o secure prea mare pentru statura lui. O tii strans, chiar daca te raneste, pentru ca asa…trebuie. Vei trece si peste asta si o vei inmormanta in cimitirul regretelor….Nu mergi niciodata acolo…ultima data cand ai fost stafiile trecutului si-au infipt ghearele in sufletul tau si au scrijelit in el ca un hoinar nepasator in coaja unui copac…ti-au smuls urlete disperate si te-au lasat fara suflare dupa ce au primit ceea ce isi doreau: imaginea ta infranta…tu infranta…da, asta isi doreau, sa te vada la pamant, ingenuncheata, cerand iertare…nu ai facut-o nici macar atunci, dar incercarea de a le tine piept te-a lasat fara vlaga…inert, pentru o perioada prea lunga de timp…inca le simti prezenta…mergi pe strada bantuit de ceea ce iti spun…le auzi…
Furii ostentative, revarsate in nopti tarzii. Motivul declansator? Insispid, inodor, incolor. De nedepistat. Imagini trecute reinvie fara niciun motiv. Invie invadand mintea si sufletul. Esti un baraj care urmeaza sa cedeze si sa se reverse. Sa inunde tot in calea lui, sa devasteze tot. Tot? Ce este acest tot in fond? Ce poate distruge si este irecuperabil? Ce este acest tot de care nu ma pot lipsi, fara da care nu pot supravietui, exista? Suntem creati, educati sau autoinventati?
Eu – statuie. Poate una de gheata. Ce se topeste. Si dispare. Sau poate doar interiorul e de gheata?
Imi simt constiinta. Nu ze mai zbate ca alta data. Se ridica ca o entitate impotriva mea si-mi infige in coaste sulita regretului si a neputintei. Si apoi le smulge. Fara mila. Fara sa clipeasca. Si le infige din nou, mai adanc, le rasuceste si le inconvoaie sa fie sigura ca simt. Ca ma doare, ca ma copleseste, ca ma ingenuncheaza. Ma intreb daca ma mistuie durerea mea sau cea a celor ce privesc stapaniti de sentimente contradictorii acest spectacol aproape burlesc.
Mana destinului ma strange de gat. Apasat, rece, cu usoare zvacniri de mercenar amator. Imi infig coltii in ea pana la sange…gustul amar al amintirilor imi invadeaza gura. Ma opresc. Imi dau seama ca musc aceeasi mana pe care o urmam candva, asa cum un copil isi urmeaza mama. O usoara urma de melancolie imi strabate trupul. Ma incrunt si alung valul de emotii. Scuip in sila toate amintirile, ca un golan ce sfideaza batjocoritor exemplul unui adult. N-am nevoie de porcaria asta! Copilul cu securea prea grea a crescut. Securea a ramas aceeasi. Acum este pe masura lui si o poate duce. O poate purta. Si-a dat seama ca nu trebuie ingropata: se poate razboi cu ea in momentul in care va fi nevoie.
„Odata erai salbatic. Nu-i lasa sa te schimbe”.
Instincte carnasiere
Refulare monastica. Poate voi fi ponegrita pentru blasfemie si erezie din cauza acestui inceput de text. Sau, de ce nu, de maltratare semantica.
Imi pasa deloc.
Se spune despre femeile din zodia mea ca sunt pudice. Nu pentru ca asa s-au nascut, ci pentru ca asa au fost educate. Sarmul personal de aici li se si trage, din acest conflict interior între frica de pacatul trupesc si naturaletea cu care pacatuiesc tocmai prin trup.
Daca este asigurata ca nimeni nu-i violeaza intimitatea si, pe de alta parte, este stimulata sa se dezvaluie, femeia Fecioara va dovedi ca, dincolo de perfectionismul care a facut din nativele acestei zodii niste fiinte rau famate afectiv, ea este totusi o femeie foarte darnica în placerile amoroase.
Este singura femeie din zodiac care poate fi mortal de practică şi divin de romantică în acelaşi timp. Fiind o fiinta cerebrala, legatura trebuie facuta intai de toate la nivel rational si abia apoi poate fi cladita cea de tip afectiv, emotional. Odata stabile si puternice aceste punti, poate pune in practica jocu-i erotic indecent, la modul fascinant. Cucereste-i mintea si trupul ti se va preda.
Nu sunt o pudica pe teme sexuale. Nu am probleme in a discuta frust si obiectiv (desi tind sa cred ca putin din ceea ce facem sau spunem este vreodata obiectiv….avand in vedere ca, inconstient, tot il trecem prin prisma personala….si agata cu siguranta in trecere cateva farame din noi) despre ceva mult timp considerat tabu. Tabu si promovat excesiv in multiple moduri. Suna exacerbat, dar totul e manipulare si joc de umbre. Sa-l facem tabu. Interzis, scandalos, condamnabil. Ti se ofera sa musti din fruct, sa-l savurezi si apoi ti se interzice. Mintea umana este un algoritm predictibil: ii dai, ii place, ii interzici, ii va placea si mai mult. Il va dori, il va cauta cu ardoare.
Se vorbeste masiv despre emancipare. Despre egalitate intre sexe. Nu va exista vreodata egalitate intre sexe. Ideea de pozitii distincte este prea bine implementata si inradacinata. Extrapoland, e mai bine asa. Sau poate nu. Sau. Ne afisam obedient, metamorfozandu-ne subit in prezente avide de lucruri cu utilitate inchipuita. Drepturile sunt urmate de indatoriri, responsabilitati. Practic, insa, se adopta ce corespunde interesului personal, fara a se respecta complementaritatea lucrurilor facute. Se creeaza haos, opinii distincte, curente extremiste, neintelegeri, furii. Balanta opiniilor nu e vreodata echilibrata.
Ideea ca barbatii care inscriu de multe ori sunt experimentati si conform careia femeile ce fac acelasi lucru sunt frivole, ma revolta. Desi am auzit opinii feminine ce sunt in perfect acord cu aceasta afirmatie. A fost intrebata daca mi se pare normal ca yala usii mele sa poata fi deschisa de mai multe chei. Imi pare dus la extrem.
In aceeasi ordine de idei, barbatii isi doresc femei experimentate, dar, evident, prin al caror pat sa nu fi trecut mai mult de maxim doua personaje de sex opus. Este exact ca la primul interviu de angajare: Primul dumneavostra loc de muna? Da? Stiti, desigur, cerinta noastra este de minim doi ani experienta. Esti virgina? Mirobolant, dar sper ca ai experienta. Say again?!
Plastic vorbind, ne-o tragem oximoronic si-n viata personala, si in cea profesionala.
Sunt laxa in gandire si dezbaterea sexualitatii. Am valori, principii si reguli proprii de ordine interioara. Materializarea dorintelor carnale in absenta unei conexiuni cerebralo-emotionale este inutila. Prefer o cafea tare si frunzarirea unei revista de moda.
J.
Iz afabil
Gandirea pozitiva. Sunt pro gandire pozitiva. Copilul pro cu suflet de ‘generatia in blugi’. Si cu gandire pozitiva. Imi place pare-se sa bat campii cu gratie. Non-exercitiul scrierii ma ucide. Stilistic, morfologic si idiomatic. Gandurile si ideile se inghiontesc ostil si obraznic in sentimente si trairi primavaratice. Si le sufoca…
…uuuundevaaa prin vamaaa…cand betivii dorm, soarele rasare…ne vede impreuna, parca s-ar ascunde sa nu deranjeze, dar nici el n-are somn…undevaa prin vama….
As vrea sa transform furiile in trairi pozitive de aceeasi intensitatea a valtorii provocate de primele. As vrea sa transform dezamagirile in impulsuri creative. As vrea sa transform criticile malitioase in augmentare de caracter. Imi inchipui cum se asterne un rictus ciudat pe chipul meu. Cateodata cred ca sunt o carcasa. Nimic mai mult. O carcasa animata de senzatii exterioare, fara tumult interior, fara procesare sentimente, emotii. Un robotel umanizat. Imi aduc aminte de Asimov si-al lui roman SF politist.
Poate inca simt. Sau pot sa simt. La capacitate redusa insa. Nu stiu daca o suprim inconstient sau daca tubul de acceptare si cel de dorinta s-au contopit intr-unul de toleranta.
Melodia asta ma face sa visez. Sa sper. Fara sa imi aduc aminte de trecut, cel putin nu cu regret. Ma gandesc ca mi-ar placea sa traiesc asta si ca poate nu ar trebui sa ma opresc in alt loc in afara de cel in care voi gasi euforia produsa de aceste cuvinte.
…tremur tot si-mi vine sa plang…cum sa ametesti de la un sarut….
…iubito, tu imi dai mai mult decat cer…
Sunt curioasa de ce fluenta in gandire este catalizata mai degraba de furie si hiperluciditate decat de momente frumoase si trairi ludice. Se spune ca dragostea inhiba creativitatea. Cele mai mari opere de arta ale lumii au fost realizate de oameni singuri, ce au epuizat deja capitolul dragoste adevarata. In mod ciudat am experimentat sentimentul pe propria-mi piele. Sau coala de hartie. Cel mai bine primite desene ale mele au fost cele din perioade zbuciumate. Ma intreb: raul produce bun? Sau raul produce tot rau? Si acel rau este acceptat si, paradoxal, primit pozitiv de ceilalti. Oamenii au tendinta de a fi atrasi de rau. Chintesenta, tinctura de rau. Aplicata direct pe rana sociala.
Magnetismul raului e criant. Ravaseste, contrariaza, incita. Tot ce e rau e interzis. Tot ce e interzis e ravnit. Estetica uratului supureaza prin fisurile valorilor societatii.
Ne e usor sa fim malefici, sa facem rau, sa ne folosim de forta, sa calcam pe morminte si sa ne cataram pe oamenii ce ne ajuta, calcandu-i intr-un final pe cap…doar pentru a ajunge sus.
1000 de carti
Draga don’soara, voi onora leapsa dvs:
1. Metafizica tuburilor – Amelie Nothomb
2. Jocul lui Ender – Orson Scott Card
3. Xenocid – Orson Scott Card
4. Vorbitor in numele mortilor – Orson Scott Card
5. Copiii mintii – Orson Scott Card
6. Umbra lui Ender – Orson Scott Card
7. Umbra Hegemonuli – Orson Scott Card
8. Umbra marionetelor – Orson Scott Card
9. Umbra uriasului – Orson Scott Card
10. Stapanul cantecelor – Orson Scott Card
11. Amintirea Pamantului – Orson Scott Card
12. Trei pe doua biciclete – Jerome K. Jerome
13. Arta de a nu scrie un roman – Jerome K. Jerome
14. Copilarie furata – Aida Alecu
15. Fructul oprit – Aida Alecu
16.Memoriile unui tanar ticnit – Frederic Beigbeder
17. Dragostea dureaza 3 ani – Frederic Beigbeder
18. Cealalta fata a sexului – Valerie Tasso
19. Sunt bine! – Mandana Hoveyda
20. Trainspotting – Irvine Welsh
21. Anti-Lolita – Emily Tanimura
22. M-am hotarat sa devin prost – Martin Page
23. Ochi albastri, parul negru – Marguerite Duras
24. Interpret de maladii – Jhumpa Lahiri
25. Orele – Michael Cunningham
26. Cutia neagra – Amos Oz
27. Mirona – Cella Serghi
28. Fata din Zlataust – Ionel Teodoreanu
29. La Medeleni – Ionel Teodoreanu
30. Domnilor copii – Daniel Pennac
31. Romanul adolescentului miop – Mircea Eliade
31. Elevul Dima dintr-a saptea – Mihail Drumes
32. Invitatie la vals – Mihail Drumes
33. Cavernele de otel – Isaac Asimov
34. Povestea lui O – Pauline Reage
35. Cismigiu et comp. – Grigore Bajenaru
36. Fabule – Jean de la Fontaine
37. Amintiri din copilarie – Ion Creanga
38. Morometii – Marin Preda
39. Momente – Ion Luca Caragiale
40. Maitreyi – Mircea Eliade
41. Nunta in cer – Mircea Eliade
42. Jocul ielelor – Camil Petrescu
43. Act venetian – Camil Petrescu
44. Patul lui Procust – Camil Petrescu
45. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi – Camil Petrescu
46. Ion – Liviu Rebreanu
47. Baltagul – M. Sadoveanu
48. Dumbrava minunata – M. Sadoveanu
49. Hanul Ancutei – M. Sadoveanu
50. Moara cu noroc – Ioan Slavici
51. Mara – Ioan Slavici
52. Popa Tanda – Ioan Slavici
53. Budulea Taichii – Ioan Slavici
54. Teroarea neagra – Constantin Chirita
55. Castelul fetei in alb – Constantin Chirita
56. Roata norocului – Constantin Chirita
57. Teroarea Alba – Constantin Chirita
58. Drum bun, ciresari! – Constantin Chirita
59. Thyl Ulenspiegel – Charles de Coster
60. Robinson Crusoe – Daniel Defoe
61. Domnisoara Brodie in floarea varstei – Muriel Spark
62. Cainele din Baskerville – Sir Arthur Conan Doyle
63. La tiganci – Mircea Eliade
64. The Tell-Tale Heart – Edgar Allan Poe
65. Alexandru Lapusneanul – Costache Negruzzi
66. Pisica rupta – Mircea Daneliuc
67. Balul fantomelor – Radu Paraschivescu
68. Plecat fara adresa – Cezar Petrescu
69. Marele gatsby – Francis Scott Fitzgerald
70. De veghe in lanul de secara – J. D. Salinger
71. Nimic nou pe frontul de vest – Erich Maria Remarque
72. De ce iubim femile – Mircea Cartarescu
73. Memoriile unei gheise – Arthur Golden
74. Unsprezece minute – Paulo Coelho
75. Veronika se hotaraste sa moara – Paulo Coelho
Ma opresc momentan aici caci memoria imi joaca feste si somnul imi da tarcoale.
Sinestezie temporala
Se schimba oare oamenii? Ii schimba evenimentele, ii schimba o vorba spusa intr-un moment cheie, ii schimba disparitia unei persoane dragi sau o dezamagire frivola? Te schimba experienta? Isi pune ceva, cu adevarat, amprenta asupra ta? Sau este doar un schimb de masti cu care iti place sa te joci? Sau, poate, le adopti din nevoia de a te simti in siguranta, in anumite momente.
Ce este intimitatea? Ce este interiorul unei persoane? De ce ne este teama sa ne dezvaluim adevaratul ego in prezenta unui alt individ? Ne temem ca reflexia noastra in ochii lui ar putea sa nu coincida cu ceea ce credem noi? Si daca nu coincide…atunci cum stim cine este cel obiectiv? Cum stim cine este cel ce are dreptate, cel ce detine adevarul? In fond…ce este adevarul? Cum ne dam seama cat din noi este real si cat din noi este ceea ce vrem de fapt sa fim?
Se spune ca doi oameni nu mai sunt straini in momentul in care sunt intimi. O intimitate de tip carnal? O intimitate emotionala? Sau una a valentelor gandurilor? Asa cum un om nu poate fi intreg fara cele trei dimensiuni ale sale – spiritual, emotional, mental – probabil nici intimitatea nu este cu adevarat deplina atunci cand mizezi pe o singura parte a ei. Cineva imi spunea la un moment dat ca in momentul in care doi oameni devin intimi carnal nu vor mai purta mastile de dinainte. Nu cred. Genul acesta de apropiere nu poate fi transpus la nivel emotional, in schimb emotionalul poate fi transpus in carnal si fructificat.
Intimitatea este anularea paravanului, revelarea nuda a caracterului si personalitatii sale. Este bine sa nu ai secrete fata de un om? Cat de mult te poti expune? Nu pentru a nu fi ranit, ci pentru a nu avea regrete postum faptei. Aici probabil intervine acceptarea de sine. Responsabilizarea alegerii deliberate. Suntem foarte curajosi atunci cand avem senzatia ca putem zbura si suntem in stare de orice, dar atunci cand ni se taie aripile ne intoarcem si regretam. Poate daca am face lucrurile pentru ca asa ne dorim, nu pentru ca asa credem ca multumim pe altul, ne-ar fi mai bine, am accepta mai usor si asa-zisele infrangeri. Am continua sa ne acceptam fara sa cautam atat de asiduu greseala in noi atunci cand nu exista (fara sa ascultam voce ascutita din mintea noastra care spune „dar daca celalalt a vazut-o trebuie, trebuie sa fie acolo„) sau am admite-o senin atunci o constientizam. Avem tendinta sa negam atunci cand gresim. Alegem sa ne lasam prada extremelor. Ar fi bine sa reusim sa creeam un echilibru. Sa ignoram orgoliul care se inghionteste insolent in fiecare colt al ratiunii cand deja am hotarat ca-l aruncam in cel mai stingher cotlon.
Dezamagirile au tendinta sa smulga din noi afirmatii de genul „acum sunt mai puternic, pot, nu ma uit in urma”. Nu pentru ca ar fi adevarat, ci pentru ca doare atat de mult incat vrei sa te agati de o afirmatie care sa se transforme miraculos in realitate. Sau macar sa fii in stare sa joci un rol in fata celorlalti. Cum sa fii vazut la pamant. Ar fi injositor. Si minti. Minti atat de frumos si atat de eroic incat ajungi in punctul in care esti atat de impresionat de rolul tau incat il admiti ca realitate. Si apoi sucombezi. Atunci, abia atunci, oamenii te judeca. Nu inteleg cum si de ce clachezi. Dau vina pe excese si te exileaza pe insula nebuniei incipiente si a fiintelor imorale.
Nu afunda tot ce simti in vreo groapa a marianelor din sufletul tau. Vindeca-te in ritmul tau. Nu prelungi perioada doar pentru ca iti doresti compasiune. Pastreaza ceea ce se numeste demnitate. Nu pentru ceilalti, ci pentru tine. Pentru respectul fata de propria-ti persoana. Ceea ce faci, faci pentru tine. Nu pentru proiectia ta in afara sinelui. Nu te schimba doar pentru ca vrei sa demonstrezi ceva..mai putin in cazul in care acel cineva esti chiar tu.
„Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!”