Oameni buni (si rai…nu fac discriminari, pe principiul – nu fac discriminari, urasc pe toata lumea),
Stilul meu de a scrie imbina mai multe tonuri. De cele mai multe ori combin seriozitatea cu sarcasmul, refulez si apoi ma calmez, glumesc, ma autoironizez. Tind sa termin, totusi, intr-o nota pozitiva. Totul e bine cand se termina cu bine, nu?
Imi pare rau ca sunt personaje (sunteti de poveste, ma!) care vad acest blog ca pe imaginea sa estetica: o creatura ingenua si roz, care viseaza la cai verzi pe pereti (sau, ma rog, unicorni pufosi). Daca sunt mai mult de trei oameni care cred acest lucru…e foarte posibil sa ma duc sa ma culc, recte sa nu mai scriu. Cel putin nu public, pentru ca e clar ca nu sunt in stare sa transmit tonul mesajului si, in final, mesajul in sine.
Asa ca, dragi devoratori de scrisuri, mai mult sau mai putin ilizibile in sensuri, speak now or forever hold your silence! (Nu peace, ca nu suntem la Miss World aici!)
Yours truly,
J.
Aberatii antume 
unde e? cine e?
te-a suparat cineva? sa iasa in fata sa-i trag un pumn in bot!
cei care iti citesc blogul au o continuare in gand a gandurilor tale asternute
prietenii adevarati iti spun in fata ce au de spus, increderea se castiga greu si se pierde intr-o secunda
nu poti multumi pe toata lumea si nici nu trebuie, ceea ce ramane scris, ramane scris. Google nu uita.
cui dai tu socoteala? si de ce? e blogul tau, nu?
eu cand iti citesc unele postari zambetul se aude, ca atunci cand vb cu cineva la telefon…
„aceste ispite vin cand cauti sa-ti aduni mintea, atunci viata launtrica o poti observa”
ia binecuvantare de la duhovnic, te duci la chilie si, dupa ce-ti faci randuiala ta, sa-ti faci semnul Sfintei Cruci pe capatai si pe fata, si sa zici asa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”.
Imbratisari!
Trebuie sa invat sa-mi acord mai mult credit (doar cand merit) si sper sa am parte de oameni ca tine, care sa stiu sa citeasca zambetul cuvintelor!
Amin!
Cu mult drag,
J.