Alerg prin oras. Totul e sumbru. E racoare si strazile sunt aproape pustii. Ici colo cate o figura zgribulita ce se indreapta spre casa. In aer se simte o tensiune. Sunt cu un amic. Imi zambeste. Nu stiu de ce, dar asta nu-mi coloreaza cu nimic starea. Calea Victoriei. Trecem pe langa un bloc vechi si amicul imi pune imediat mana la ochi „Nu te uita”. Ma smucesc. Ma eliberez de mana lui si observ cadavrul unei femei spanzurate de unul din balcoane. Capul nu se vede. E retezat de lumina difuza.

Ajungem intr-o statie.

In cateva secunde vine un autobuz. Urcam. Sau urc. Nu-mi dau seama unde e. Nu-l mai vad. Ma invart haotic uitandu-ma la feţele sinistre de langa mine. Feţe necunoscute, libidinoase, cu iz malefic. O mana ma atinge din spate. Tresar, ma uit. E el. Statea in spatele meu. Zambeste. Din umbra cabinei soferului apare umbra prietenei acestuia. Livida si cu ochi aprigi se indreapta catre mine. El continua sa fie degajat. Am senzatia ca tensiunea emotionala va exploda. Ma smucesc din ghearele aglomeratiei si cobor. Alerg…alerg…in urma mea umbre negre plutesc amenintator incercand sa ma acapareze…rictusuri sinistre si fiori de gheata…

Incercand sa ma smulg cu infiorare din chingile visului urat, reusesc sa ma trezesc…camera mea e cufundata in linistea noptii intunecate…linistea asurzitoare nu ma alina… Ma ghemuiesc cu fata la perete, strangand in brate patura si elefantelul roz…