Totul e gresit. Si e trist.

Un val negru imi acopera ochii si-mi face fiinta sa se zguduie sub atingerea lui.

Mor putin cate putin. Sufletul se disperseaza si fiinta mea moare. Catusele constiintei imi ranesc incheieturile in stransoarea lor.  Mor putin cate putin. Si parca nici nu-mi vine a plange. Simt gheare si tentacule. Simt…

Vad nori si tunete si urlete…

Trecutul ma cuprinde si nu ma lasa sa plec. Ma zbat. Vad viitorul intorcandu-mi spatele si privindu-ma sobru.

Gust de tigari si sageti in spate.

Am senzatia ca ma prabusesc.

Ma prabusesc si renasc.

Mi se taie respiratia si totusi sunt mai vie ca niciodata.

Nu mi-e teama. Nu-mi mai e teama.

Nu-mi inteleg comportamentul maladiv.

Esti ca un drog. Iubirea ta. Iubirea mea pentru tine. Iubirea asta ne corodeaza sufletul. Ne distruge. Si totusi ne intoarcem iar si iar pentru alta portie.

Sado-masochism sentimental, emotional.

Si totusi. Totul e profund. Si frumos. Si…pentru totdeauna.

…mereu…